Spălatul pe dinți face bine la inimă

Cei care se spală pe dinți de două ori pe zi prezintă un risc mai mic de a suferi un atac de inimă, arată un studiu realizat la Colegiul Universitar din Londra, Marea Britanie.

Era deja cunoscut faptul că existența unor boli ale gingiilor predispune la apariția bolilor cardiace, dar acest studiu a identificat o legatură semnficativă între frecvența spălării pe dinți și riscul de apariție a unui atac de cord.

Autorii studiului au analizat datele referitoare la 11.000 de participanți, cu vârsta medie de 50 de ani, și au urmărit problemele medicale ale acestora timp de 8 ani.

În acest interval de timp, au avut loc 555 de atacuri de inimă, dintre care 170 au fost fatale.

La cei care se spălau pe dinți rar sau deloc, riscul s-a dovedit cu 70% mai ridicat decât în cazul celor care se spălau de doua ori pe zi.

S-a descoperit, de asemenea, că igiena orală precară este asociată și cu prezența, în sânge, a unor markeri ai inflamației.

Studii anterioare arataseră că, în condițiile unei igiene orale defectuoase și a unor sângerări la nivelul gingiilor, numeroase tipuri de bacterii (până la 700) pot pătrunde în fluxul sangvin, mărind riscul apariției unui atac de inimă, indiferent de starea generală de sănătate a persoanei respective.

Bacteriile pătrunse în sânge activează sistemul imunitar, determinând inflamarea pereților vasculari și îngustarea vaselor de sânge, sau pot să se atașeze direct de stratul adipos care căptușește vasele de sânge și să producă, astfel, îngustarea acestora.

Sursa: Descopera.ro

Sfat : Spală-te zilnic pe dinți după fiecare masă !

This entry was posted in Dintr-ale meseriei. Bookmark the permalink.

4 Responses to Spălatul pe dinți face bine la inimă

  1. Black Angel says:

    opaaa…. cred ca am sa reincep sa ma spal mai des pe dinti… :) )) nu pt ca ii am cariati… sau deloc, ci ca sa nu risc infarctul :D

  2. alinropan says:

    face bine la inima fiindca ai mai multe sanse sa faci sex. asta e explicatia.

  3. vacitim says:

    nu stiam chestia asta :) multam de informatie :)

  4. Pingback: Trafic cu Hituri (runda 52) « Blogul lui Teo Negură

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

*

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>