Noaptea albă a lacrimilor negre ( partea a IV-a )

ridică grăbită pixul căzut pe jos și își îndreptă privirea spre ceasul ce arăta ora dimineții sale. era din nou dimineață în sufletul ei adormit de-atâta vreme. privea gânditoare la jurnalul ce zăcea pe pat, întrebându-se dacă să-l expedieze sau nu. în acel jurnal adunase întreaga ei viață, iar citirea cuvintelor înșirate acolo atât de ordonat, l-ar fi trezit pe el la o realitate crudă.

viața lor fusese frumoasă, roditoare. iubirea ce-i înconjura era tot ce-și putea dori cineva. să fii invidios pe ei era la modă. însă nimeni nu știa adevărata față a iubirii lor. totul era o zugrăveală de prost gust.

deschise la întâmplare jurnalul … sunt deja peste 10 zile de când nu mai știu nimic de tine. în jur toți mă-ntreabă de tine, iar eu ca de obicei, joc teatru. și mint că ești bine. și totuși, și eu mă-ntreb sec pe unde umbli și ce faci. dacă m-ar întreba cineva unde ești, aș inventa o scuză. sunt iubita perfectă. în realitate, am nopți nedormite, întrebări fără răspuns. știu că există o alta. dar nu am tăria să-ți mărturisesc asta. prefer să te las pe tine să-mi mărturisești. întrebarea se pune : o s-o faci vreodată? nu. ești prea laș.

și parcă ceva o durea , iar pentru a scăpa de durere, răsfoi mai departe… își opri ochii din nou pe foile îngălbenite de lacrimi… am vrut să te văd, dar nu m-ai lăsat. motivul inventat a fost unul bun, iar ca să nu izbucnesc într-un ropot de reproșuri, am adoptat din nou atitudinea de femeie supusă. dacă tu nu mă doreai aproape, nu te puteam obliga. în plus, știam că te ferești de dublura mea,ca să nu aflu de eu de ea și ea de mine. uneori mă amuz cât de diplomată pot fi eu și cât de bine joci tu teatru, spunându-mi că doar eu  contez pentru tine. îmi place că în conversațiile noastre uiți de ea. din păcate, doar atunci, în rest, ea e prezentă mai mult ca niciodată.

ce viață … nu, nu putea citi mai departe. vru să închidă jurnalul, dar ultima pagină , epilogul, o făcu să-și arunce ochii pe ultimele însemnări… te simt îndrăgostit de mine ca-n prima zi. motivul îl știu. te-a părăsit ea. și acum ai rămas doar cu mine. dar nu, nu sunt a 7-a roată la căruță. te-am tolerat prea mult, am adunat în mine atâta ură și tristețe , atâtea reproșuri și buze mușcate, în dorința de a mă abține să-ți arunc în față totul…. nu, nu mai pot continua alături de tine. viața alături a fost un fals. o iubire falsă, mai falsă decât vezi în filme. și-n plus, nu ai știut să mă prețuiești. n-ai apreciat bunătatea cu care te-am tratat. de iubit, nu mai încape îndoială. nu poți iubi două femei. pe una o iubești, iar cealaltă îți este indiferentă. e drept, în ecuația de față, indiferenta eram eu. rămâi cu ea. eu prefer să rămân cu mine. adio e tot ce-ți mai pot spune ! rămâi cu bine și-n viitor, învață să iubești. e tot ce contează în lumea în care trăim…

altă dată pe obraz i-ar fi curs două lacrimi. acum, în ochi îi licărea o speranță. era speranța zilei de mâine când soarele îi va zâmbi din nou… lăsă jurnalul pe pat, deschis la ultima filă a epilogului…