dacă urăsc ceva pe pământul acesta, cu siguranță pot spune că urăsc despărțirile. probabil și tu ești în asentimentul meu în privința acestui lucru.
efectiv, urăsc să-mi iau rămas bun de la cineva, cu care știu că e posibil să nu mă mai văd niciodată, sau poate, alături de care nu voi mai trăi așa cum am făcut-o până atunci… mă doare sufletul când trebuie să îmbrățișez pe cineva și să-i spun ” ne vom mai vedea… nu plânge pentru că mă faci și pe mine să plâng… ”
mi-e cumplit de greu să mă despart de oamenii alături de care am trăit clipe frumoase, dar care, din păcate, vor rămâne doar amintiri ale unui trecut conceput împreună… și pentru că urăsc despărțirile, refuz să accept realitatea: că s-a sfârșit și că urmează o nouă etapă; că majoritatea trecutului recent, va rămâne istorie, și că viitorul e posibil să-mi păstreze aproape doar anumiți oameni ai trecutului, privându-mă de bucuria de altă dată trăită alături de cei dragi mie.
știam că cei 6 ani se vor termina și că va sosi ziua când va trebui să-mi iau zborul… dar întotdeauna am omis ziua aceasta. am încercat să o ocolesc și să nu mă gândesc la ea. dar inevitabil, ea a sosit. și dacă urăsc ceva acum, urăsc această zi a despărțirii… e prea dureroasă pentru un suflet ce s-a atașat atât de mult de cei ce i-au format cei 6 ani din viață…
pășesc spre un viitor nesigur. încotro? e… întrebarea la care încă nu am răspuns. și e atât de ciudat să ajungi la o răscruce de drumuri unde ești obligat să aștepți pentru o vreme. ca abia apoi, să poți pleca pe unul din drumurile răscrucii… lăsând în spate un adio spus printre lacrimi și suspine !
Pingback: Tweets that mention Tu ce urăști? | Blogu' unui Gând licitat -- Topsy.com
Urasc, despartirile. Indiferent din ce motiv.
Cred ca asta ( http://bit.ly/1Zlc9d ) ti se potriveste acum, stiu prin ce treci.
Şi eu urăsc despărţirile… Sunt penibile…
cui ii plac despartirile??
Pingback: GEAMANTANUL (5) «
Pfff…cine nu le uraste??
Mi-ai adus aminte…cand am strans-o in brate, si i-am zis ca imi va fi dor de ea…fara sa stiu ca nu o sa o mai vad vreodata…
Deci da, le urasc din tot sufletul.
PS:vezi ca mi-e up and working blogu’(finally)
Si eu urasc despartirile.Mai urasc manelele,incultura,smecherii,etc:)
Cele mai nasoale sunt despartirile astea care le realizezi exact cand se petrec si sunt inevitabile. De multe ori nu prea bagi in seama lucrul asta si zici ca mai este mult pana atunci si te trezesti pus in fata faptului.
Despărţirile pot fii puţin triste…, crează deseori stări ciudate, melancolice… Însă atunci când îţi dai seama că totu-i trecător, că orice lucru tre’ să aibe un sfârşit, şi că orice sfârşit e un început, treci unpic mai uşor peste moment… oricum, amintirile n-o să ţi le ia nimeni… În cazul meu, cu siguranţă există lucruri pe care le urăsc mai mult decât despărţirile…
Mă alătur fără rezerve corului care susţine : urasc desparţirile, şi eu am să incerc să strig chiar mai tare ! Am lăsat în urmă multe despărţiri, unele atât de dureroase încât mă cutremur şi acum. Da, îţi dau dreptate, dar viaţa merge înainte şi vei depăşi momentul. Cicatricea rănii, va rămâne totuşi, poate şi pentru a nu -ţi da voie să uiţi şi ceea ce a fost frumos.
@ noemy
corect…. indiferent de motiv, si eu le urasc
@ claudia
hmm, yea, cuvintele sunt pe “dunga” ranii, asa ca… se potrivesc
@ iully
cred ca “penibile” e putin spus …
@ angel
nush, buna intrebare. poate ca… sunt si oameni care le adora
)) 
@ winnetou
si al meu a tot suferit schimbari in ultima vreme, dar amu… in sfarsit, zic eu, si-a gasit o forma finala, simpla si dragutza ( parerea mea
)
@ robby
ai spus manele???
))
bun venit in club amice
nici mie nu-mi plac 
)) 
… si nici smecherii nu-mi sunt dragi, cum de asemenea nici incultii nu-i ador 
@ george
mda, de multe ori refuzam sa ne gandim ca in viata anumite chestii au un “end” … si il accepti vrei, nu vrei, chiar atunci cand este in fata ta
@ alexxx
da, e important sa fii constient in viata ca orice sfarsit, e de fapt un nou inceput, insa , personal, urasc sfarsiturile. chiar daca in fond, totul merge inainte, si viata isi urmeaza de fapt, cursul ei normal. anumite etape, percepute de noi ca si end-uri, aduc o usoara melancolie in suflet si-un disconfort.
@ aurora
da, e clar… o cicatrice nu e altceva decat un loc de aducere aminte ca acolo, a fost ceva. si amintiri frumoase, in cazul meu, au fost. iar cele urate, parca e de prisos sa le mai revad, nu merita. au fost si-asa putine si … trecatoare.
viata… merge mai departe, aducand dupa ea… praful amintirilor trecutului
Pingback: Relansarea căderii « Un blog cu atitudine
Da ! Despartirile sunt dureroase ! A te desparti inseamna a pleca , a pleca inseamna a muri putin… Dar daca aceasta despartire are un scop final definit, nu trebuie sa te intristeze . Revederea va fi mai placuta … STIAI ca va veni vremea despartirilor …
Orice inceput are si un sfarsit … Orice sfarsit poate fi un nou inceput, asa ca, nu ura, nu plange, pentru ca de acum esti un om implinit si de sine statator . Fruntea sus, adunati puterile, pentru ca deabia de acum va incepe adevarata lupta . Lupta pentru implinire si supravietuire . Esti o fata luptatoare, plina de energie si nu trebuie sa te sperie nimic ! Mie imi pare bine ca ai terminat scoala cu bine… Imi pare bine si ca te-am cunoscut, fie si numai prin intermediul blogului . Daca pleci, nu ne uita, poarta-ne in inima ta cea larga si plina de iubire ! Drum bun, Brandusa ! Sa auzim numai de bine despre tine ! Noi vom fi aici !…
Normal că sunt în asentimentul tău…
Când am plecat din orașul natal a fost groaznic… despărțirile sunt cel mai dureros lucru…
Poate de asta simt că n-aș mai putea pleca nicăieri de aici… vreau să mă feresc de despărțiri măcar așa… deși… oricum de despărțiri nu scăpăm.
Săptămâna trecută am avut parte de una… și probabil vor urma și la capătul celor 4 ani de facultate altele… mai puține… dar destule…
@ diana
nu e placut deloc… insa in viata, din pacate, avem parte si de asa ceva